Cristy Rouge se pregătește de lansarea unei noi piese cu tot cu videoclip. Piesa “Buzele tale” în care apare modelul Sergiu Ciobanu a fost compusă de Irina Rimes și Andy Bănică iar mesajul clipului constă în faptul că oamenii îşi complică singuri viaţa.
Filmările au fost realizate de SpoialaBrothers într-o rezervație naturală şi au durat două zile, iar vremea a ţinut cu tânăra artistă.
Interpreta nu a anunțat când anume va avea loc lansarea videoclipului, dar susține că curând o va face.
“Locaţia a fost mai frumoasă decât mi-am imaginat, sunt convinsă că vor fi nişte cadre spectaculoase în clip”, a mărturisit Cristy Rouge.
Echipa SpoialaBrothers spune că a fost uşor să lucreze cu Cristy Rouge fiind o persoană pozitivă şi ştia foarte bine ce ar dori să fie în acest videoclip iar per general filmările au decurs într-o atmosferă relaxantă iar pe alocuri cu peripeţii.
Cu mai multe detalii vom reveni în making of vlog.